Absență

„Un timp” ești mut. Nu realizezi, de fapt. Îți spui că va trece, că te obișnuiești, că totul merge, oricum, înainte, că vrei ori nu. Funcționezi mecanic. Uneori ai chiar iluzia acelui „un pic mai bine”. Știi că acesta e mersul „firesc”, accepți, revii. Apoi procesezi. Nu așa, superficial și ambiguu, ci cu adevărat. Și realizezi golul și imposibilitatea reumplerii. Și toate absențele care-ți acutizează insomnia.

Acest „timp” poate dura luni…ani….uneori o viață. Târziu vezi că timpului nu-i dai tu timp. Ți-l răpește el, pe față.

Fără concluzii. E o mare iluzie să crezi că totul are vreo noimă. Nicidecum.

Minimalist

Când treci prin perioade triste, de doliu, ai tendința să acumulezi, să depozitezi, să te asiguri cumva pentru zile grele. Ca și cum ai putea dăinui prin materie. La mine a fost exact invers: stilul minimalist m-a cucerit pe deplin. Am realizat că am nevoie de atât de puține lucruri… Am simțit nevoia să fac loc, să creez spațiu, fără a avea, în același timp, impulsul umplerii cu ceva nou, dimpotrivă. Aglomerările mă obosesc. Și probabil că mai e și gândul inutilității materialului, azi mai mult ca oricând.

Marț

(Aproape că) mergem pe Marte, dar nu putem/nu vrem/nu știm/nu dorim a hrăni copiii lumii. Pe cei slabi și goi, simpli pioni pe o tablă cenușie, nu-i vedem….avem alte „priorități de finanțare”. Vrem a cuceri alte planete. Poate pentru că aceasta deja nu ne mai suportă.

Noi

Trecem tot mai mult pe langa diferite nedreptati si abuzuri…tacand. Lasitate, nepasare, teama sau….acel deja vu al rezultatului nul? Ne-am prea obisnuit cu neregulile.

Pe de alta parte, ar trebui sa ne simtim rusinati cand o doamna in varsta se ridica, anevoie, in picioare, doar pentru ca noi, sefii de ocazie, am pasit intr-o incapere…

Nu uita sa te-nclini tu in fata celor care-si pun increderea sI speranta in tine! Si sa nu le-ncurajezi, prin atitudine ori vorbe aspre, tacerile…

De lapte

Luna februarie ne aduce, și ea, o veste la care nu-și au rostul alte comentarii: un pruncuț care n-a mai putut fi salvat, botezul i-a adus și sfârșitul viețuirii în această lume. Gândul îmi e la pielea lui moale, cu miros de lapte care de acum va hrăni pământul. Și la brațele părinților rămase goale… pustiite de orice sens. Precum și la urletul lor stins…din fiecare clipă a…vieții?! lor pe pământ.

N-am nici concluzii, nici păreri. Doar gânduri…